09 februarie 2010

Tărtăcuţă: "Auz’? Nu vrei..."(partea a VI-a)



Cuprins:
Tărtăcuţă: în loc de epilog(partea I)
Tărtăcuţă: gata, mă las de băut...(partea a II-a)
Tărtăcuţă: după nuntă urmează "o zi grea"(partea a III-a)
Tărtăcuţă: "Să nu mi-o ia altcineva.."(partea a IV-a)
Tărtăcuţă: "Mâine-i hramul în Borşeni"(partea a V-a)



...(continuare)...

Cocoșii au început să cânte anunțând începutul acelei diminețe frumoase de toamnă, iar peste un timp începuse o forfotă încă liniştită printre sătenii bucuroşi de sărbatoarea care avea menirea să le facă viața mai frumoasă măcar pentru o singură zi...
Mama grijulie şi neliniştită îşi trezise fetele să o mai ajute. Ilinca însă se simţea obosită şi nepregatită pentru sărbătoarea ce "s-a pus singură în capul mesei". În plus, avea în suflet o nelinişte ascunsă pentru hora din acest an. Pe de o parte nu dorea nimic ieșit din comun, doar să se distreze după atâta muncă. Pe de altă parte totuși dorea ceva nou în viaţa ei, deoarece se săturase de monotonie, se plictisise să mai fie fata mamei şi a tatei ca un căţeluş ce trebuia să îndeplinsească orice comandă a părinților...[…]
Muzica se auzea de departe, iar Iacob şi Vanea, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, ţineau drumul spre centrul satului Borșeni, unde de obicei avea loc hora. Nu ajunseseră încă bine, că Iacob deja căuta cu privirea prin mulțimea de băieți și fete care așteptau un cântec nou pentru a se prinde din nou în horă. Taraful de ţigani însă nu se grăbea: mai trăgeau și ei câte un păhărel de vin pentru ca muzica să sune mai melodioasă...
- Măi Vanea, dacî Ilinca nu o venit incă? Dacî nu vini diloc?
- Cum sî nu vinî, cî doar îi hram la dînsa în sat, nu la mini !
- Șî dacî nu vini sângurî, și sî fac?
- Și-i cu tini măi Iacob? Eu nu ti știem sî șii așă! Nu ti mai văicăra atâta, cî încî niş nu ai vazut-o macar... Hai mai ghini sî bem şî noi cîti-un păhărel di jinișor pîn’ s-a mai strînji lumea.
Aceștia nu au fost nevoiți să caute prea mult: erau câțiva băieți care veniseră cu vin la horă și serveau toți doritorii. După doua-trei păhare, când vinul părea din ce în ce mai bun, Iacob și-a amintit brusc de experiența recentă nu tocmai plăcută de la nuntă. L-a lăsat pe Vanea să bea în continuare și s-a întors mai aproape de lăutari. Atunci a întrezărit-o în horă pe fata cu ochii iuți, şi iuți nu-i erau doar ochii, ci şi picioarele, căci aveai impresia că dansa cel mai frumos. Până una-alta, Iacob observase că la fete nu se uita doar el. I se părea că fiecare gură-cască care se uita la cum dansează fetele, se uită la Ilinca, "la Ilinca care trebuie să fie doar a lui". A stat cât a stat pe gânduri și s-a hotărât: următorul dans îl va juca cu Ilinca în mijlocul horei, așa că aștepta cu nerăbdare să se termine melodia aceasta și să înceapa alta. Nu își explica deloc starea aceasta de neliniște a lui. Începuse să îi tremure până și picioarele(de emoții desigur, afară doar era foarte cald!). Când incepuse o nouă melodie, ia-o pe Ilinca de unde nu-i. După ce se uită Iacob mai atent, o văzuse pe Ilinca dansând acea sârbă cu alt băiat. I se părea că se întunecă în fața ochilor de mânie, acum trebuia el “să joace cu dânsa”!! Totuși, încercă să se calmeze și își propusese ca următoarea melodie să fie mai rapid. Apoi iar următoarea, și iar, și iar... până când nu a venit Vanea lângă el:
- Și stai ca o mogâldeață aiși? Sî înțăleg cî nu ți-o vinit Ilinca?
- O vinit, da’ iaca nu dovidesc sî mă aprochii di dinsa cî deam jioacî cu altșineava...
- Dacî-i așă, hai sî mai bem câte-un păhărel, și zîși?
Nu, Iacob nu mai avea chef de nici un păharel. Cum se terminase melodia, plecase imediat spre Ilinca, lăsându-l pe Vanea făra nici un răspuns. Acesta însă nu se supără deloc: "cu cât mai puțini erau, cu atât mai mult le revenea"…
Spre suprinderea lui Iacob, "fata cu ochii iuți" a acceptat să danseze cu el fără discuții. L-a apucat atunci o fierbinţeală, îi venea să o strângă în brațe și să le spună la toți ca Ilinca e doar a lui, dar cum? Nu era corect, şi nici bine, ea abia atunci aflase cum îl cheamă... Nici măcar nu îl observase până atunci, insă Iacob era oricum în culmea fericirii. Îi punea atâtea întrebări... şi nici măcar nu aştepta răspunsul la toate.. Totuşi, trebuia să facă ceva: dacă mai zăbovea puţin, se termina melodia şi venea "altul și i-o lua", aşa că a decis să pună capăt la tot ce era tulbure în mintea lui şi să facă "mutarea cu calu’":
- Auz’? Nu vrei sî ti măriţ’ cu mini?, întrebase acesta cu jumătate voce.
Nici măcar lui nu îi venea să creadă că a spus aşa ceva. Avea impresia că s-a oprit timpul în loc. Nu mai auzea nici muzica, se gândea doar la ce naiba a făcut, dar deja nu putea să ia cuvintele înapoi. Inima îi bătea din ce în ce mai tare și parcă deja era mai bine daca nu primea răspunsul care se lăsa așteptat. Poate ea nici măcar nu auzise întrebarea? Privirea speriată a Ilincăi însă demonstrau contrariul. Cu siguranță nu se aștepta la o asemenea întrebare acum. Fata sta blocata in fața lui și nu știa ce să zică. Se uita atent în ochii lui încercând să găsească o explicație, poate o farsă... însă îi păreau atât de sinceri și buni încât schiță un mic zâmbet. Ei nici nu observaseră că se începuse deja alt dans, priveau "în linişte" unul la altul… şi din toata această "linişte" s-a auzit doar un "da..." spus cu o voce şi mai slabă decât intrebase Iacob...

...(to be continued)...

4 comments:

Postolachi spunea...

waw, iaka asta intorsatura...
sper ca de data asta continuarea o avem mai repede?

Luminitza spunea...

Daaa... îndrăzneţ băiet Iacob!!!
Oari ave şî inelili la dânsu???

Postolachi spunea...

pacat de un singur lucru, ca postezi foarte rar continuarea la povestioara, astfel deja se uita ce a fost...

Admin spunea...

Voi da vina pe muncă acum, iar pe viitor voi încerca să postez continuările mai des. Mâine seară sper să vin cu o nouă continuare.

Trimiteți un comentariu