14 martie 2010

Tărtăcuţă: "Ai sâ-ni şii nănaş la nuntî?"(partea a VIII-a)

Înainte de a citi continuarea, probabil ar fi mai bine să citeşti ce s-a întâmplat până acum: Cuprins.




...(continuare)...

Drumul era destul de lung, aşa că Iacob avea destul timp să reflecte. Se lăsase deja noaptea, Vanea a rămas la joc sau la soră-sa în ospeţie, aşa că liniştea serii devenea din ce în ce mai prielnică pentru gândurile, cuvintele şi planurile măreţe ce trebuiau bine puse la cale. Dacă i-a promis fetei că mâine vine la ea să o ceară de la părinţii ei, nu are de ales şi până atunci trebuie să fie deja totul pregătit, iar timp nu mai avea prea mult. Cum a intrat in sat, nu a plecat spre casă, ci direct spre casa fratelui mai mare.
Deşi Ion locuia în acelaşi sat, Iacob abia acum și-a amintit că nu a fost pe la frate-su de mai bine de jumătate de an. Începuse să se întrebe de ce nu a fost pe la el aşa mult timp, şi, incercând să găsească o scuză, a ajuns la râpă.
Râpa: un loc mereu întunecos, unde nu prea se încumeta cineva să coboare şi un pod îngust care unea cele două părţi de sat desparţite de râpă parcă tot mai mult. De-a lungul timpului această râpă săpase adânc în pământ, de aveai impresia că nu seca niciodata. Alături erau câteva salcii bătrâne, inconjurate de copaci mai mici crescuţi la nimereală și buruiene. Acolo jos, puţini se încumetau să coboare, și cum râpa avea o singură cale de trecere, adesea mulți preferau să-şi vadă de treburi în jumătatea lor de sat. Singurul lucru care unea satul nu era râpa, ci biserica: una singură, dar, cum oamenii erau mai mult ocupaţi de fel de fel de treburi, îşi aminteau de credinţă doar în cele mai grele momente...
Când a ajuns la Ion, luminile erau deja stinse, dar Iacob nu făcuse atâta drum degeaba, şi, deşi credea că frate-su îl va certa şi pentru faptul că vine aşa de târziu pe la el, a bătut sfios la uşă. Apoi ceva mai tare, apoi iar, şi mai tare, până a văzut că s-a aprins o candelă şi s-a auzit cineva bolborosind ceva de după uşă.
- Ce s-a mai întâmplat la ora asta? Cine oare n’are somn?
- Îs eu, Iacob, am o vorbî cu tini...
- Frate... da’ a trecut ceva timp de când nu ai venit tu pe la mine... Cred că ai păţit vreo ceva de ai ajuns la mine la o bucat’ di noapte. Hai treci mai răpidi în casă, că doar n-om grăi din prag! Hai, nu te ruşina, iaca întră... stai aişi pe scaun la masă, da’ eu mă duc repede să scot nişte jin din beci. Stai că am noroc, văd că este jin scos şi nu mai trebu’ să cobor. Hai că numa’ eu vorbesc, poate iţi este foame? Vrei să scot şi ceva mâncare?
Iacob se uita la frate-su și se gândea că deoarece acesta e însurat, are de toate: o casă mare, gospodărie cu de toate, beci cu butoaie cu vin bun, soţie gospodină care-i găteşte, îi spală, şi cu care se înţelege bine, copii care dorm şi trebuie să vorbească încet să nu-i trezeasca. Dintr-o dată îi păru că frate-su e atât de bogat, iar el atât de sărac... Dar nu-i nimic, venise la fratele său după ajutor şi era destul de sigur că acesta îl va ajuta să fie şi el “in rând cu lumea”, aşa că a prins puţin mai mult curaj:
- Frati, lasî mâncarea. Nu di asta am vinit eu amu la tini. Spuni: ai sâ-ni şii nănaş la nuntî?
- Stai aşa, să le luăm pe rând. Să înţeleg că tu vrei să te-nsori?
- Dap şini altşineava? Tu parcî deam eşti însurat...
- Bun, normal că am să-ţi fiu nănaş, că doar un frate am. În plus, dacă nu te ajut eu, atunci cine? Dar lămureşte-mă şi pe mine, ce e cu graba asta? De ce nu ai lăsat pe mâine dimineaţ’? Chiar aşa, tata şi spune despre asta?
- Apu, tata... încî nu ştii. Eu m-am gândit sî văd dacî tu vrei sâ-ni şii nănaş şî deam dupa asta am sî-i spun şi lu’ tata. Da deam cu graba îi altî treabî. Am promis cî mâini ma duc la dânsa sî o şer di nevastî.
- Da măi, cum erai, aşa ai rămas. Dacă tu vrei tare, facem noi să fie bine. Da’ fata, de unde-i, cine-i, a cui e?...
Din vorbă în vobă a trecut aproape toată noaptea. Iacob nici nu a simţit cum a trecut timpul. Cu un păhar de vin bun şi cu atâtea veşti şi peripeţii câte aveau să-şi povestească, a trecut noaptea şi s-au pus la cale destul de multe. Rămăsese o nimica toată: aprobarea părinţilor... Ce greu se fac aşa lucruri, se gândea Iacob, atâtea griji, nevoi, bani, zestre, apoi unde să stea: trebuie casă, gard, fântână, grajd, coteţ, cuşcă la câine...

...(to be continued)...

Trimiteți un comentariu