02 martie 2010

Tărtăcuţă: "Nu az’, las cî vin mâini"(partea a VII-a)

Înainte de a citi continuarea, probabil ar fi mai bine să citeşti ce s-a întâmplat până acum: Cuprins.




...(continuare)...

O ţinea de mână.... şi, deşi avea unele îndoieli referitor la vorbele spuse pe negândite, încă o mai ţinea alături. Multe gânduri puteau să-i treacă prin cap, dar era suficient să-şi întoarcă privirea spre Ilinca şi să recunoască acei ochi vioi şi frumoşi pentru care venise aici, pentru care se agitase atât de mult, încât îi rămânea un singur gând în minte: “soţâia me... a me... numai a me... dacî o zâs cî da... apu n-o mai scăp eu..., da oari şi-a sî zâcî a mei?”. Probabil şi Ilinca se gândea la ceva asemănător de vreme ce îl rugase să intre în casă şi să vorbească cu părinţii ei.
- Nu az’, las cî vin mâini... mai ghini a sî şii aşă, a fost răspunsul lui Iacob.
Nu se speriase de nimic şi nu se aştepta la nici o problemă atât timp cât fata acceptase, dar ar fi preferat să obţină persmisiunea şi susţinere de la “ai săi” mai întâi, aşa că i-a promis Ilincăi că va veni a doua zi pe la ea să vorbească cu părinţii ei, iar el s-a pornit agale acolo unde încă mai răsuna muzica... Era agitat, confuz şi nici nu ştia ce să facă, până când îl zărise prin mulţime pe Vanea. La cum se simţea în acel moment, era deja fericit că-şi găsise însoţitorul şi “susţinătorul” care trebuia să-l ajute cumva. S-a repezit în direcţia lui Vanea, care deja îl şi luase la întrebări:
- Iacob... măi? Undi ti-ai pierdut? Ti-o furat fetili?
- Mă, eu şî cu Ilinca.. noi doi... asta... a sî.. a sî faşim nuntî...
- Hai nu ti prosti! Şi ţ-o mai dat în cap?
Vanea credea că ceva nu a înţeles, sau poate că era vreo glumă de-a lui Iacob pentru a se răzbuna pentru faptul că l-a luat de atâtea ori peste picior în privinţa Ilincăi. Totuşi ceva nu se lega: doar el îl cunoştea pe Iacob destul de bine şi ştia că nu-i stă în fire să mintă sau să facă glume de acestea. În plus, nici nu ar fi putut să joace atât de bine teatru: cu vocea tremurândă şi cuvintele abia îngânate...
- Tu amu serios spui?
- Aha..
- Şi-ai păţît măi? Ţ’ai băut minţâli? Cum sî faşi nuntî cu una pi cari niş nu o cunoşti ghini? Şi-i cu tini măi? Şi-a sî zîcî tat’tu?
Iacob doar asculta şi dădea afirmativ din cap. Nu se aştepta la un aşa “sprijin” de la prietenul său, care continua cu întrebările:
- Şî cum ai di gând sî’i spui lu’ tat’tu?
Cu această întrebare îl nimicise. Daca Vanea a avut așa o reacție, atunci la ce ar trebui să se aștepte de la taică’su? Atunci îşi amintise că este cineva care tot timpul a fost de partea sa, chiar şi atunci când nu avea dreptate: fratele mai mare, cu care nu mai vorbise de vreun an de zile. Dacă fratele său va fi de acord să îi fie “nănaş”, atunci sigur taică’su nu va avea nimic de reproşat. Aşa că s-a şi pornit spre spre casa lui frate-su, lăsându-l pe Vanea fără răspuns la întrebările care continuau:
- Cum ai ajiuns tu la aşă concluzii? Ea şi o zîs? Ce a făcut...
Ce a făcut “ea”? A intrat in casă destul de îngândurată, dorea să le dea vestea, dar nu ştia cum să înceapă... aşa că mama ei, care ştia tot timpul, ca orice mamă, să observe detaliile, a rupt tăcerea.
- Da cu şini ai vinit acasî di la jioc? Cî eu l-am zărit, dar parcî nu-l ştiu, mătincî nu-i di la noi din sat.
- Mămuni..., eu a sî ma mărit cu dînsu’!!!...
Tatăl, care la început nu se arăta foarte interesat de discuţiile ce urmau după joc între femeile din casa lui, şi cum credea că şi de data aceasta vor urma descrieri de tot felul, la auzul acestor cuvinte a tresărit, parcă îi trecuse un fior rece prin spate... fata lui cea mare a spus că „ se mărită”...
- Da şini-o zîs asta, tu? Tu aşă ti-ai gîndit sânguricî cu capu’ tău?
- Nu tătuţî, el o zâs...
- Cari, fa cî eu nu-l văd şî niş nu-l aud! Poati ţî so părut!
- Nu, el la jioc nio zâs...
Observând reacţia negativă a tatălui, Ilinca îşi aruncă privirea spre maică-sa care aproape zilnic îi zicea de măritiş, deci acum trebuia să o susţină. Taică-su însă şi-a dat repede seama că urmau înduplecările, aşa că a încercat să spună pe şleau tot ce avea de zis fetei pe care credea că o educase bine, dar care parcă nu făcuse ceva aşa cum ar fi trebuit...
- Măi fată, cu treghi din aestea nu sî faşi aşă! Trebu’ sî vinî întîi băietu, sî grăiascî cu noi, sî ti şiarî, sî videm şi fel di om esti, dacî-i din gospodari, nu un coati goali şî un mucos... Cum sî-ni vii tu şî sî-ni zîşi cî ti măriţ’ cu unu’ pi cari nu-l ştiu diloc?
- Apî... el o zâs cî a sî vinî mâini ş-a sî grăiascî cu matali, cî amu îi noapti deamu.
- Da’ dacî eu n-a sî vreu, el so gândit? Ori el credi c-am sî ti dau di la casî cu flori şî cu busuioc... nuuu.. Tu macar ştii di-a cui îi, şi îi cu dînsu’, cu şi sî ocupî?...

...(to be continued)...

2 comments:

Anonim spunea...

Wauuuuuuuu!!!! Sooper!!! Cine-o fi autorul, da are talent in ceea ce priveste epicul specific spatiului mioritic!!! Un fel de Drutza, autorul meu preferat!!! Bravo bravo si hai, cu spor!!!!!!!!!Astept cu nerabdare continuarea!!!!Good luck!!!!:-)

Anonim spunea...

Da....merge bine vad ca...bafta in continuare!!!

Trimiteți un comentariu